Dealul Cetăţuia, posibil loc pentru înălţarea Peleşului
La numai un an de la încoronarea sa la cârma Principatelor Unite, regele Carol I a vizitat Buzăul în căutarea unui loc pitoresc pentru a construi reședința de vară. Castelul Peleș. A ajuns pe văile dintre râul Buzău și pârâul Nişcov, de pe partea nord-vestică a Dealului Ciolanu, urcând chiar în vârful Cetăţuia, înalt de 632 de metri, unde a dat de schitul cu acelaşi nume, îngrijit de monahii mănăstiri Ciolanu.
Fusese convins de sfetnicii săi, să vină aici, pentru peisajul extraordinar de frumos. Cetăţuia oferă priveliştea întregii depresiuni a Cislăului, cu apa Buzăului şerpuind la poalele dealului, dar şi, de jur împrejur, Munţii Vrancei, Vârful Penteleu, Munţii Siriului, Ciucaşului şi, în depărtare, Bucegii.
Panorama de vis nu a fost însă un argument suficient de convingător pentru rege. Au fost alte neajunsuri care i-au dat planurile peste cap, anume distanţa foarte mare, de peste doi kilometri, faţă de sursa de apă de la Mănăstirea Ciolanu, lăcaş monahal aflat la poalele dealului, şi relieful abrupt. Spre amintirea acestei vizite, domnitorul avea totuşi să dăruiască banii necesari pictării bisericii de la Cetăţuia, pe care a executat-o pictorul Gh. M. Tattarescu.
„Locul acesta atât de frumos l-a fermecat pe regele Carol I (1866-1914) care, pe când era încă doar principe domnitor al României, şi-a propus să-şi ridice aici un castel-reşedinţă de vară. Lipsa unei surse de apă potabilă în apropiere, ca şi alte inconveniente l-au făcut să renunţe şi, drept urmare, şi-a ridicat, la Sinaia, plănuita reşedinţă - Castelul Peleş. Totuşi, rămânându-i în inimă acest loc, pe atunci cu adevărat sihăstresc, principele Carol a plătit, din bani personali, pictura interioară a bisericii Schitului Cetăţuia, devenind, astfel, unul dintre ctitorii acestui lăcaş", a spus părintele Costică Panaite, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.
Potrivit unei legende, Carol I s-ar fi gândit la un moment dat şi la Mănăstirea Ciolanu ca posibil loc al înălţării castelului-reşedinţă, însă o superstiţie l-ar fi deturnat de la acest plan. „Carol I vizitează ţara pentru a găsi un loc potrivit pentru a-şi ridica Peleşul, ia în calcul şi Mânăstirea Ciolanu, dar calul pe care îl călărea îşi rupe piciorul în faţa Mânăstirii Ciolanu. Crede că este un semn de la Dumnezeu şi alege Sinaia. Donează Mânăstirii Ciolanu un policandru şi reconstruieşte Cetăţuia Doamnei Neaga”, scrie publicistul Gheorghe Petcu, în volumul „Judeţul Buzău, legende şi istorie”.
Istoria sihăstriei din vârful dealului Cetăţuia
Cu toate că n-a avut privilegiul de a găzdui maiestuosul Castel Peleş, vârful Cetăţuia rămâne unul dintre reperele de credinţă şi spiritualitate buzoiană. Istoricul Nicolae Stoicescu, în lucrarea „Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România", spune că Schitul Cetăţuia, a cărui biserică are hramul „Schimbarea la Faţă", datează din secolul al XVIII-lea. Totuşi, de-a lungul veacurilor nu s-a mai păstrat nicio urmă care să dovedească existenţa unui lăcaş de cult aşezat în această frumoasă poiană.
Meleagurile pitoreşti de aici s-au regăsit şi în scrierile istoricilor. Astfel, Nicolae Iorga consemna că în această zonă ar fi fost mai întâi o străveche aşezare getică. În Evul Mediu, se pare că pe acest deal ar fi existat o „cetăţuie" a Doamnei Neaga, soţia voievodului Ţării Româneşti, Mihnea al II-lea (1577-1583), dar nici un vestigiu arheologic nu vine în sprijinul acestei poveşti.
Înainte de construirea bisericii din piatră, doi călugări, Agaton duhovnicul şi Iosif Singhelul, au ridicat în 1849 o cruce mare din piatră, cu inscripţie, aflată în dreapta intrării în biserica aşezământului monahal de la Cetăţuia. Episcopul Chesarie al Buzăului (1825-1846) cunoştea viaţa exemplară a acestor asceţi şi, de aceea, încă din 1834, a cerut stareţului Mănăstirii Ciolanu să-i lase pe aceşti monahi pustnici să-şi trăiască viaţa sus, la Cetăţuie, în sihăstrie.
În 1857, monahul Iosif începe construirea unei biserici din piatră, lucrare ce durează până în 1865, inscripţia arătând că lăcaşul s-a făcut „prin stăruinţa şi osteneala singhelului Iosif, cu ucenicii săi, Eftimie şi Istodor ieromonahi, cu ajutorul Episcopului Filotei şi al mai multor pioşi creştini".
Sursa:
Eugenia Golub, Ziarul Lumina, 2010
Iulian Bunilă, ziarul Adevărul 2015