Haideți să onorăm sfârșitul verii împreună. Cum? Așa cum v-am obișnuit, cu un concert live a cărui amintire nu va dispărea odată cu vremea caldă. 3 august – notați ziua în calendar.

Pentru că luna trecută i-am avut pe Mike Godoroja & Blue Spirit pe scenă, de data asta avem pe cineva care îi cunoaște foarte bine – Marcian Petrescu și Trenul de noapte.

MARCIAN PETRESCU este cotat, în prezent, drept cel mai bun muzicuțist de blues din România, cu un sunet și o prezență scenică la același nivel cu a omologilor săi din SUA.

Solist vocal, textier, compozitor, profesor de muzicuță, tehnician reparator de muzicuțe și creator de sisteme de sunet dedicate special captării și amplificării muzicuței. Acesta a pus bazele formației TRENUL DE NOAPTE în anul 2000.

Între anii 2003-2007 a activat alături de Mike Godoroja în trupa BLUE SPIRIT, alături de care a înregistrat albumul CAPRA VECINULUI (2006). Vedeți, de asta ziceam că se cunosc bine.

Ne-a spus că e entuziasmat să vă cunoască pe 3 august, pe terasă, la Cetățuia. Dacă îi răspundeți invitației, așteptăm un telefon sau un mesaj ca să vă rezervăm locul.

CONCERT ULTRA SPECIAL
„RETROSPECTIVA 2009-2019”
10 ANI / 3 ALBUME

Marcian Petrescu si Trenul de noapte
Marcian Petrescu & Trenul De Noapte
EnglishFrançaisDeutschRomână