Am trecut cu brio peste perioada de foc, iar în timp ce stăteam în izolare, ne-am gândit la noutăți: cum vrem să fie Cetățuia pe viitor, ce vrem să mâncăm, cum vrem ca oamenii să se simtă când ne trec pragul. 

Prin urmare, suntem bucuroși să vă anunțăm că avem o multitudine de noutăți create special pentru voi. 

 

Noutăți de siguranță

Știm cât de important este să te simți în deplină siguranță atunci când pleci de acasă – mai ales în această perioadă. De aceea, ne-am consultat cu recomandările făcute de Ministerul Sănătății și am făcut câteva modificări în cadrul Cetățuii.

Acum:

  • Tot personalul poartă mască și mănuși;
  • Există dezinfectant acreditat de Ministerul Sănătății în fiecare spațiu comun;
  • Mesele sunt amplasate la 2 metri distanță;
  • Avem mesaje vizuale prin care turiștii sunt atenționați de regulile de protecție;
  • Folosim lămpi UV bactericide și virucide pentru dezinfectarea camerelor. 

Trebuie să avem un plus de grijă în această perioadă, însă respectăm întocmai aceste reglementări, astfel încât tu să fii în siguranță atunci când ne vizitezi!

 

Noutăți în meniu

Ah, ce pofte am mai avut în timp ce stăteam ascunși de voi! Acum, că Chef Vladi s-a întors în bucătărie și avem pentru cine găti, am introdus câteva feluri de mâncare noi, care mai de care mai delicioase!

Avem:

  • Butterfish cu sos de ciuperci;
  • Mușchiuleț de porc cu pară, gorgonzola și broccoli romanesco;
  • Piept de pui cu infuzie de soc și cartofi copți;
  • Piept de curcan saltimboca cu fasole verde;
  • Pavlova Sundae.

În plus, Madalina Andronic ne-a ajutat să îi dăm o coafură nouă meniului, iar pe această cale îi mulțumim din suflet! 

 

Noutăți de valori

Timpul petrecut departe de voi ne-a ajutat să ne gândim cu atenție la direcția în care vrem să ducem Cetățuia. Ne-am dat seama cât de mult ne place ceea ce facem și cât de onorați suntem să avem atât de mulți oameni extraordinari care ne trec pragul. 

Prin urmare, pentru restul anului 2020, ne asigurăm că Cetățuia este deschisă mereu pentru cei ce vor să ne facă o vizită. Am renunțat la opțiunea de închiriere integrală a hotelului pentru evenimente private, astfel încât musafirii noștri să poata veni oricând.

Ce părere ai despre aceste noutăți? Ce altceva ți-ar mai plăcea să ajustăm?

Ne poți scrie pe Facebook, atât pentru recomandări, cât și pentru rezervări.

În plus, ne găsești pe site sau la numerele de telefon:

 

0731.999.222

0722.735.533

Noutăţi la Cetăţuia
EnglishFrançaisDeutschRomână